Cove: ”Mi-am cucerit sotia cu simtul umorului”

De la șofer de autobuz – în perspectivă, la actor – în realitate. Între ele a mai fost vorba și despre o carieră militară care, însă, a rămas în faza de proiect. Un drum interesant pe care l-a avut Cove de parcurs, în viață, un drum despre care am discutat în interviul de mai jos.

”Ce-ți dorești să te faci când vei fi mare?”. Ce răspundeai la această întrebare, în copilărie?

(râde) Șofer pe autobuzul 178. În copilărie stăteam mult la bunicii mei care locuiau în zona Gării de Nord, iar ai mei stăteau în Teiul Doamnei, așa că de acasă la bunici luam autobuzul și îmi plăcea foarte mult. Așa am ajuns la concluzia că la maturitate ar fi interesant să mă fac șofer de autobuz.

Miopia te-a făcut actor, deși tu trebuia să te faci militar? Am înțeles bine? Poți să ne povestești puțin despre această situație interesantă?

Da, așa e. După ce am terminat școala generală, m-am pregătit pentru admitere la Liceul Militar. Tata îmi zicea că e bine să dau acolo, iar la vremea aceea o carieră militară era un mare plus, pe mine mă și fascina domeniul și aia a fost. Am zis: gata, dau la Liceul Militar! Doar că socoteala de acasă nu s-a potrivit, pentru că pentru a intra la un asemenea liceu trebuia să trec de probele scrise și proba sportivă, dar și de examenul medical. Așa am aflat că am miopie, ce e drept nu era foarte mare, nu era gravă, dar pentru a fi admis trebuia să am analizele respective perfecte. Și m-au respins! Tata mi-a zis că aia e, o să fac liceul și după, o să mergem la Academia Tehnică Militară unde era mai simplu, puteam să dau examenul și cu miopie. Planurile s-au schimbat peste ani, pentru că după liceu eu am decis să mă fac actor și uite că viața a luat o altă direcție pentru mine.

Regreți această situație? Regreți că nu ai putut avea o cariera militară?

(râde) Acum regret pentru că la vârsta asta eram deja pensionar și avem o pensie bună. Eram și eu vreun general, ceva… Glumesc! Nu, nu regret nimic.

Ai făcut rugby? Gabriel Coveșeanu a făcut rugby? Mi se pare puțin cam dur pentru un om atât de profund, pentru un artist. Ai mai urmat și alt sport în afară de acesta?

Povestea cu rugby e simplă. Acolo unde locuiam, în zona Vitan pe lângă stadionul Olimpia, erau foarte mulți copii de vârsta mea, iar de la școală ne chemau la diferite cluburi. Am fost și la box, la judo, la fotbal, dar la rugby mi-a plăcut cel mai mult. Deși e un sport aparent dur, rugby-ul îți dezvoltă spiritul de echipă, spiritul combativ și am făcut vreo 10 ani acest sport, de la 8 ani până la 18 ani, deci m-am ținut de el. După ce am intrat la teatru nu mai aveam când să fac și sport.

Dacă nu a fost sport, iată, a fost showbizz. Cumva tot în vizorul oamenilor. Care este Startul personajului Cove și ce i-a determinat succesul?

După teatru, am descoperit televiziunea și mi-am dat seama că îmi face plăcere să interacționez cu telespectatorii prin intermediul camerei, așa am început. Nu mi-am dorit niciodată să fiu personaj public sau să fiu vedetă., pentru Nu m-am gândit niciodată la succes că noi am fost învățați din școală să facem lucrurile cât mai bine, să ne facem treaba, cum se spune, iar dacă în urma a ceea ce lumea aprecia și câștigam o oarecare notorietate, aia era o răsplăta a lucrului bine făcut. Noi nu aveam chestia asta cu succesul, cu ”să ajung vedetă”, nu exista conceptul ăsta în mintea noastră.